https://hochland.ro/wp-content/uploads/2023/11/4-1.png https://hochland.ro/wp-content/uploads/2023/11/3-1.png

Ruladă Red Velvet cu Bucuria gustului

INGREDIENTE:

Pentru blat: 

  • 5 ouă 
  • 120g zahăr 
  • 1 linguriță esență de vanilie 
  • 85g făină 
  • 5g cacao 
  • un praf de sare 
  • colorant roșu 

Pentru cremă: 

  • 300g Hochland Crème Clasic 
  • 200ml frișcă lichidă neîndulcită, rece 
  • 50g zahăr pudră 
  • 1 linguriță esență de vanilie 
  • coaja rasă de la 1 lămâie 

Pentru decor:

  • căpșune
  • coacăze
  • cremă
  • blat mărunțit
  • ornamente din zahăr
  • rozmarin, etc. 

MOD DE PREPARARE:

  1. Separăm gălbenușurile de albușuri. Punem într-un bol gălbenușurile, 50g zahăr și esența de vanilie. Batem compoziția cu mixerul la viteză mare câteva minute, până când se albește și își mărește volumul. 
  2. Într-un alt bol batem albușurile cu un praf de sare și zahărul rămas, până când obținem o spumă albă și netedă (nu trebuie să fie atât de tare ca la o bezea). Adaugăm gălbenușurile bătute și amestecăm ușor, până când se încorporează. 
  3. Cernem făina împreună cu cacao și adaugăm în compozitie, încorporăm în cremă cu spatula, cu mișcari de jos în sus. Adăugăm colorant roșu gel treptat, până ajungem la nuanța de roșu dorită. 
  4. Turnăm aluatul într-o tavă întinsă de cuptor, tapetată cu hărtie de copt, și cu o spatulă întindem aluatul uniform. Coacem timp de 10 minute la 180 grade Celsius, apoi lăsăm să se răcească complet. 
  5. Pentru cremă, punem într-un bol toate ingredientele: Bucuria gustului Hochland Crème Clasic, frișca, zahărul, coaja de lămâie și esența de vanilie. Batem cu mixerul până când se întărește, ca o cremă. 
  6. Întindem crema uniform pe blat și o rulăm. Decorăm și ținem la frigider până când o savurăm. 

Poftă bună!