https://hochland.ro/wp-content/uploads/2026/01/PARMIGGIANO-PASTE_1920x350.jpg https://hochland.ro/wp-content/uploads/2026/01/PARMIGGIANO-PASTE_991x500.jpg

Paste Puttanesca și Select Parmigiano Reggiano Hochland

INGREDIENTE – 2 PORȚII

  • 200 g paste (spaghetti sau linguine)
  • 2 linguri ulei de măsline extravirgin
  • 2 căței de usturoi, feliați subțire
  • 1 ardei iute mic, tocat fin
  • 200 g roșii tocate din conservă
  • 80 g măsline Kalamata, fără sâmburi, tăiate bucăți
  • 1 lingură capere
  • sare
  • piper
  • 60 g Select Parmigiano Reggiano Hochland

MOD DE PREPARARE 

  1. Fierbe pastele în apă cu sare, conform instrucțiunilor de pe ambalaj, până la stadiul al dente. Păstrează o cană din apa în care au fiert.
  2. Într-o tigaie largă, încălzește uleiul de măsline la foc mediu. Adaugă usturoiul și ardeiul iute și gătește-le scurt, până devin aromate, fără a le rumeni. 
  3. Adaugă roșiile tocate, măslinele Kalamata și caperele. Lasă sosul să fiarbă la foc mic 8–10 minute, până se leagă ușor.
  4. Potrivește de sare și piper, ținând cont de gustul sărat al măslinelor și caperelor.
  5. Adaugă pastele scurse direct în sos și amestecă bine. Dacă este necesar, completează cu puțină apă de la paste pentru o consistență mai fluidă.
  6. Servește pastele imediat, presărate generos cu Select Parmigiano Reggiano Hochland.

Poftă bună!