INGREDIENTE:
- 2 x Hochland Crème Clasic 350 g
- 80 – 100 g zahăr pudră (sau îndulcitor, la alegere)
- 1 plic zahăr vanilat Bourbon
- 400 ml smântână dulce pentru frișcă (cu min. 30% grăsime)
- 200 g pișcoturi
- 1 conservă mare (890 g) compot de piersici
- 250 g zmeură congelată
- 100 g zmeură proaspătă (sau congelată)
- 50 g migdale tocate sau fulgi
- frunze de mentă
MOD DE PREPARARE:
- Pasăm zmeura congelată cu ajutorul unui blender, apoi o diluăm cu puțin sirop din compotul de piersici. Trecem amestecul printr-o strecurătoare fină.
- Într-un bol, amestecăm crema de brânză Hochland Crème Clasic cu zahărul pudră și zahărul vanilat până obținem o compoziție omogenă și fină.
- Batem smântâna pentru frișcă până capătă o consistență fermă, apoi încorporăm treptat o treime din frișcă în crema de brânză. Amestecăm ușor, iar ulterior adăugăm și restul de frișcă, cu mișcări blânde, de sus în jos, pentru a menține textura aerată.
- Însiropăm pișcoturile cu siropul de piersici și așezăm un prim strat într-un vas de sticlă.
- Adăugăm un strat de cremă, folosind un poș sau o spatulă, apoi completăm cu un strat de felii de piersici, zmeură proaspătă și o parte din fulgii de migdale.
- Repetăm pașii până terminăm ingredientele, având grijă ca ultimul strat să fie de cremă.
- Decorăm cu zmeură, fulgi de migdale și frunze de mentă.
Poftă bună!